Postări etichetate cu "Miorița"
Kîrgîzstan, ținutul pe care pasionații de adrenalină, explorare și ciclism ar trebui să îl viziteze.
Aventura de pe meleagurile kîrgîze a rămas întipărită în toate simțurile mele, iar un nou microb mi-a întrat în sânge: cicloturismul. N-am să pot spune niciodată dacă a fost greu sau cât de greu a fost. Un lucru știu sigur și anume că mi-a plăcut. A fost o expediție în care am învățat multe și în care am avut și mult noroc. Norocul începătorului? Posibil. O fi fost norocul începătorului mioritic ce se aruncă direct în gura lupului din țara unde altitudinea medie este de 2.700 metri. Doar Sfântul Pedalie ar putea răspunde. Și Speciei, MTB-ul meu Specialized Stumpjumper, i-a plăcut să sară prin coclaurile și nămoalele de pe acolo, l-am simțit. Era nițel supărat că în ultima vreme ieșisem mai mult la ture de șosea pe cursieră. I-a trecut repede supărarea și drept răsplată nu am avut nicio pană. Doar o spiță a cedat, săraca, iar asta din cauze...
Mioritici. Prin Kîrgîzstan.
A sosit timpul pentru o nouă aventură. Și de data asta, tot pe două roți. Și tot spre Est. Un vechi proverb kirghiz zice aşa: “Dacă ţi s-ar da o singură zi de trăit, petrece jumătate din ea în şa.” Am luat seama la vorbele lor, am pus şeile pe mioriţe şi mergem într-o transhumanţă prin Kîrgîzstan. Sau Republica Kârgâză, pe numele ei oficial. Pentru cei mai mulţi dintre voi, probabil că numele vă spune puţine lucruri. O ţară pe undeva, pierdută prin Asia Centrală sau în mijlocul a nimic. Unul din Stan-uri. Undeva pe Drumul Mătăsii. O statistică spune că este ţara aflată la cea mai mare depărtare de o mare. Sau, că altitudinea medie este de 2.700 metri. V-am mai povestit şi acum 3 anişori câte ceva… Pentru noi, mioriticii şi mioriţele noastre, este destinaţia perfectă pentru o aventură pe cinste. Fără asfalt, fără maşini, fără trafic. În natură și alături de oameni simpli. Îmbinarea ideală între oameni...
Traseul propus
6.047 kilometri, 4.543 kg de soare, 2.738 kg de praf și noroi, 1.001 localități, 143 de zile, 4 state, 1 țară = România! Cam asta mi-am propus pentru următoarele 6 luni, din aprilie până-n octombrie. Plecarea din București pe 27 aprilie, iar apoi urmează: Oltenița, Călărași, Balchik, Vama Veche (1 mai), Negru Vodă, Ion Corvin, Medgidia, Tulcea, Sulina (13 mai), Chilia Veche, Brăila (19 mai), Buzău (21 mai), Brașov (25 mai), Munții Buzăului – Munții Vrancei, Adjud, Vaslui, Chișinău (26 iunie), Iași, Botoșani, Suceava (15 iulie), Cernăuți (25 iulie), Câmpulung Moldovenesc, Sighetu Marmației, Baia Mare, Oradea (10 august), Munții Apuseni, Zalău, Cluj-Napoca, Dej, Bistrița, Tg. Secuiesc, Sighișoara, Sibiu (25 august), Alba-Iulia, Arad, Timișoara (10 septembrie), Moravița, Anina, Munții Almăjului, Orșova, Ineleț (30 septembrie), Tg. Jiu, Petroșani, Ursici (5 octombrie), Vidra, Brezoi, Curtea de Argeș, Târgoviște, și revenirea la București (15 octombrie). Toate acestea, mai mult sau mai puțin, arată cam...
Văcuțele elvețiene? Caii americani a la Marlboro? Spasiba, avem aici Republica Altai!
Am rămas puțin în urmă cu peripețiile de pe drum, puțină înțelegere însă E greu să și conducem, să mai meșterim pe la Dacie și să mai găsim și net. Iată totuși ce avem de povestit despre Rusia, ultima frontieră înainte de Mongolia. Dar, mai este ceva de spus și din Kazahstan, mai exact despre orașul Semey sau Semipalatinsk, așa cum era el cunoscut pe vremea URSS. Din păcate, renumele său este legat de poligonul de testări nucleare aflat la aproximativ 100 km vest de oraș. Nu am ajuns la el, întrucât eram contra-cronometru, dar ne-am oprit puțin în oraș. Am văzut clădiri vechi de peste o sută de ani, construite din lemn, ceva blocuri și clădiri comuniste, dar și câteva monumente interesante. Dacă ajungeți prin zonă trebuie neapărat să vedeți parcul cu cele 13 statui ale lui Lenin, precum și monumentul „Stronger than death”, închinat celor care și-au...
Khiva, Bukhara, Samarkand
După ce am văzut cu ochii noștri cel mai mare dezastru natural provocat de om, Marea Aral, am coborât spre sudul Uzbekistanului către vestitele oraşe antice de pe Drumul Mătăsii: Khiva/Xiva, Bukhara/Buxoro și Samarkand/Samarqand. Aveam de trecut prin desertul Kyzylkum și pe drumuri nu prea bune, așa cum ne-au zis oamenii din Nukus. Ne așteptam la drumuri proaste, dar nu ne-am imaginat niciodată că am mai putea găsi drumuri la fel de distruse ca în Turkmenistan. Până la Khiva, cetate datând din secolul al VIII-lea și care a cunoscut maxima înflorire în secolele X-XIV, am ajuns relativ bine, mergând de-a lungul râului Amur Darya. Am ajuns în oraș când deja era noapte și, ca de obicei, Miorița noastră făcea ca mai toţi bărbații să întoarcă capul după ea și chiar să ne claxoneze și să ne invite la taclale: de unde suntem, unde mergem și tot așa. Întrebând unde e...
