Postări etichetate cu "Kîrgîzstan"
Kîrgîzstan, ținutul pe care pasionații de adrenalină, explorare și ciclism ar trebui să îl viziteze.
Aventura de pe meleagurile kîrgîze a rămas întipărită în toate simțurile mele, iar un nou microb mi-a întrat în sânge: cicloturismul. N-am să pot spune niciodată dacă a fost greu sau cât de greu a fost. Un lucru știu sigur și anume că mi-a plăcut. A fost o expediție în care am învățat multe și în care am avut și mult noroc. Norocul începătorului? Posibil. O fi fost norocul începătorului mioritic ce se aruncă direct în gura lupului din țara unde altitudinea medie este de 2.700 metri. Doar Sfântul Pedalie ar putea răspunde. Și Speciei, MTB-ul meu Specialized Stumpjumper, i-a plăcut să sară prin coclaurile și nămoalele de pe acolo, l-am simțit. Era nițel supărat că în ultima vreme ieșisem mai mult la ture de șosea pe cursieră. I-a trecut repede supărarea și drept răsplată nu am avut nicio pană. Doar o spiță a cedat, săraca, iar asta din cauze...
Mioritici. Prin Kîrgîzstan.
A sosit timpul pentru o nouă aventură. Și de data asta, tot pe două roți. Și tot spre Est. Un vechi proverb kirghiz zice aşa: “Dacă ţi s-ar da o singură zi de trăit, petrece jumătate din ea în şa.” Am luat seama la vorbele lor, am pus şeile pe mioriţe şi mergem într-o transhumanţă prin Kîrgîzstan. Sau Republica Kârgâză, pe numele ei oficial. Pentru cei mai mulţi dintre voi, probabil că numele vă spune puţine lucruri. O ţară pe undeva, pierdută prin Asia Centrală sau în mijlocul a nimic. Unul din Stan-uri. Undeva pe Drumul Mătăsii. O statistică spune că este ţara aflată la cea mai mare depărtare de o mare. Sau, că altitudinea medie este de 2.700 metri. V-am mai povestit şi acum 3 anişori câte ceva… Pentru noi, mioriticii şi mioriţele noastre, este destinaţia perfectă pentru o aventură pe cinste. Fără asfalt, fără maşini, fără trafic. În natură și alături de oameni simpli. Îmbinarea ideală între oameni...
Kîrgîzstan: destinația pentru următorul concediu
Dacă vreți o recomandare pentru următorul concediu, lăsați deoparte low-cost-urile și mergeți la Ambasada Kazahstanului din București de unde puteți obține o viză de Kîrgîzstan: peisaje de vis, creste înzăpezite, rafting, ciclism în munți, fructe proaspete, oameni curioși și ospitalieri. Sunt convins că pentru mulți sună aiurea, dar cei câțiva care îmi veți urma sfatul sigur îmi veți da la un moment dat un e-mail de mulțumire. După ce am oprit după oraşul Osh, dimineața ne-am trezit cu greu. Toată noaptea au trecut pe lângă noi camioane. Eram entuziasmaţi, Miorița urma să ajungă la cea mai mare înălțime din viața ei. Mă simţeam oarecum ciudat că eu eram la volan și o conduceam. Mă gândeam că îi voi simți vibrațiile, opririle, ezitările. Drumul a fost foarte bun, incredibil de bun: munți în stânga și în dreapta, ulii care zburau deasupra noastră și creste cu zăpadă. Superb! La 3.185 metri este...