Postări etichetate cu "Dobraia"
Dobraia și Ineleț. Și mai multă lumină.
Am revenit, în cadrul campaniei Lumină pentru România, în Caraș-Severin, la Dobraia și Ineleț. Aici, la cele 2 școli primare, am instalat în 2014 și 2015 sisteme de producere a energiei electrice și calculatoare cu softuri educaționale. Acum am revenit cu noi echipamente care să îmbunătățească performanțele tehnice ale sistemelor fotovoltaice dar și să ofere un plus de confort și acces la educație pentru învățătorii și elevii celor 2 școli. Peste 700 de kilograme de echipamente au fost transportate și instalate: panouri fotovoltaice, regulator/invertor de putere mare, televizoare și dvd playere, frigider. Sistemele existente au fost îmbunătățite cu instalații de împământare și paratrăznet. De asemenea, pentru a veni în sprijinul comunității din Dobraia, am instalat un sistem fotovoltaic și la bisericuța de aici. 6 zile în Munții Cernei, 3 voluntari, 2 școli și 1 bisericuță. Acțiunea a fost realizată cu suportul financiar, logistic, tehnic și uman al Camusat România Telecomunicații. Mulțumim...
Lumină pentru ultimele 3 școli fără electricitate din România
Prin campania Lumină pentru România, descoperim și aducem lumina în casele celor care nu au curent electric, fie că este vorba de copii care învață în școli la lumina soarelui sau de oameni care trebuie să meargă pe jos mulți kilometri pentru a își cumpăra lumânări sau pentru a își încărca telefonul mobil. După acțiunile de la Ursici și de la Ineleț și după luni de zile de muncă pe teren, a venit momentul să iluminăm și ultimele 3 școli din România. Poate este greu de crezut pentru mulți dintre noi, dar în anul de grație 2015, în România mai sunt încă școli care nu au lumină și niciun fel de dotare modernă: calculatoare, imprimante sau acces la internet. Din fericire, mai sunt doar trei, și la acestea vom duce lumină în luna februarie, prin două acțiuni susținute de Ropeco București. Este vorba de școlile din Cruhla, județul Suceava, Poienile...