Postări etichetate cu "dacioţi"
Pit stop la La Hală. Next stop, Istanbul.
Am ajuns ieri noapte târziu înapoi în București, după un drum lung de la Arad, prin această țară atât de mare că o străbați cu mașina în mai bine de juma de zi. Am parcat direct la La Hala, service-ul prietenului Seba, locul în care ne-am petrecut mai mult timp decât acasă în ultimele săptămâni. După 2.000 de km prin Europa eram convinși că trebuie să schimbăm arcurile spate, poate chiar și amortizoarele, din cauză că Mioriței noastre îi atârnă fundul de se freacă roțile din spate la fiecare dâmb puțin mai ridicat. Soluțiile pentru arcuri erau dintre cele mai fantastice: să punem arcuri de offroad; să punem mingi de tenis între arcuri, pentru a le întări (posibilitate eliminată prima, din motive tehnice, deși ni s-a părut tare haioasă); să punem arcuri mai înalte. După ce băieții de la La Hală s-au uitat în măruntaiele Daciei au decis să nu schimbe...
Mioriţa has left the country
Peste mai puţin de două ore, la 9.00, plecăm din faţa Casei Presei din Bucureşti către Mongolia. Molo, Iulian, Nicu, Mioriţa, ursul, Copilu’, un motan mov… şi cine ştie cine se va mai alipi pe drum. La început eram doar noi, cei trei dacioţi, şi maşina. Acum parcă suntem muzicanţii din Bremen. Din Bucureşti mai facem popas azi în Piteşti, Craiova, Drobeta, Gărâna (la festivalul de jazz). La Gărâna stăm până sâmbătă, când plecăm spre Praga. Pe 17 iulie, dis de dimineaţă, luăm startul oficial în raliul umanitar Mongol Rally. Traseul nostru ne va aduce prin Bucureşti, dar numai cât să ne luăm restul bagajelor şi să fugim repede tot spre est până când vedem numai iurte în faţa ochilor. Mioriţa e gata de marea aventură, are un portbagaj marca La Hala (băieţi, vă mulţumim), un rezervor suplimentar, circuit electric schimbat, plasă pentru protecţia parbrizului şi, ca orice Dacie care...
Chiar plecăm cu o Dacie în Mongolia şi le mulţumim prietenilor pentru asta
Am apărut la TV, ne-am auzit la radio şi ne-am văzut în presa scrisă sau online. Deşi am răspuns la multe întrebări, mai sunt lucruri nespuse şi oameni cărora vrem să le mulţumim. Chiar plecați în Mongolia cu o Dacie 1310? Cu ce vă întoarceți? Unora nu le vine să creadă, iar alții au pus pariuri dacă ajungem sau nu. Da, plecăm, chiar peste trei zile, iar de întors ne întoarcem cu Transsiberianul. Câțiva litri buni de vin, de țuică sau banii pe două-trei tricouri nu sunt prețul acestei expediții. Costă mult mai mult. De aici apare inevitabil următoarea întrebare: plecați pe banii Dacia, nu-i aşa? Nu, nu suntem sponsorizaţi de francezi, deşi nu ne-ar fi deranjat să ne ajute cât de puţin. Lucrând la acest proiect ne-am redescoperit și am descoperit oameni frumoşi. Am primit diverse cadouri, de la scule pentru mașină până la un radiomp3, țuică sau un...
Ce am făcut trei zile la Street Delivery
Vineri dimineaţă, când am ajuns pe strada Arthur Verona, chiar lângă Biserica Anglicană, erau parcate dubiţe, dar şi maşini mai mici din care se descărcau corturi, bănci de lemn, scaune, iarbă, nişte role de fân, cutii şi câte şi mai câte. Am golit şi noi Mioriţa şi altă maşină pe care am folosit-o la transport şi ne-am apucat să instalăm standul Dacioților. După ce s-a terminat cu amenajarea, strada a fost eliberată de maşini şi redată pietonilor, aşa cum şi-au propus de acum şapte ani cei de la Cărtureşti, care fac Street Delivery. Mioriţa, însă, a rămas lângă standul nostru timp de trei zile, iar pentru asta vrem să le mulţumim organizatorilor, că ne-au primit pe noi, pe Dacioţi, cu tot cu maşină, într-un week-end în care se militează pentru transformarea străzii Arthur Verona în stradă pietonală. Şi pentru că în maşină, la volan, stătea ursul de pluş (pe care...
Tricouri noi, tombolă şi jocuri ca-n copilărie. La Street Delivery.
De mâine dimineaţă ne mutăm cu căţel şi purcel la Street Delivery, pe strada Arthur Verona din centrul Bucureştiului. Standul nostru va fi fix lângă Biserica Anglicană. Vom fi acolo cu Mioriţa (care va sta parcată, fără să scoată niciun sunet de motor, deoarece este week-endul în care strada se eliberează de maşini şi se redă pietonilor), cu jocuri de jucat, poveşti de povestit şi multe, multe surprize. Tot de mâine, la Street Delivery, vom avea o tombolă, care se va desfăşura în fiecare zi. Pentru că mai avem nevoie de carburant, de banii pe care trebuie să îi donăm pentru copiii din Mongolia şi pentru cei din România, dar şi de şpaga de la graniţă şi de multe altele, vom avea de vânzare tricouri cu Mioriţa şi Dacioţii, sacoşe din pânză, dar şi alte obiecte promoţionale. Oricine cumpără de la noi ne ajută să mergem mai departe, cât mai...