Postări etichetate cu "copii"
După 100 de ani, lumină în Bucovina
După 100 de ani, la Centenar, lumina a ajuns și la oamenii din Bucovina. Familii care locuiesc de câteva generații pe un câmp deschis, scăpați de sistematizarea ceaușiștă, au ajuns la Centenar fără curent electric în case. Rețeaua, aflată la mai puțin de 2 kilometri de ei, nu poate fi extinsă din motive birocratice. Oamenii se descurcă cum pot, cu lanterne, mici panouri solare sau generatoare care se tot strică. Telefoanele le încarcă când mai merg prin sat. Copiii merg în sat pe la rude să se uite la desene animate… De Ziua Națională, la Centenar, nu am mers la paradă sau la grătare. Le-am făcut o surpriză și le-am instalat sisteme fotovoltaice performante. Am lucrat 3 zile întregi, pe un ger puternic. Acum cele 5 familii au lumină, își pot încărca telefoanele și în curând copiii se vor uita la desene animate. Acțiune realizată cu suportul financiar al Fundației...
Lumină pentru România în Holbav și Poiana Mărului
Acțiune de iluminare în Holbav și Poiana Mărului, județul Brașov. 23-24 septembrie 2017. Acțiune realizată cu suportul financiar al Electric Castle și NN. Voluntari: Diana Panait, Dumitru Gheorghe, Ionuț Vlad, Iulian Angheluță, Milena Țăranu, Traian Mircea Voineagu. Fotografii de Diana Panait.
Fény Romániához
Acțiune de iluminare la 4 familii din județul Harghita, în comunele Subcetate și Suseni. 14-17 septembrie 2017. Acțiune realizată cu suportul financiar al Electric Castle și NN. Voluntari: Andrei Becheru, Florin Afloarei, Ionuț Cană, Ionuț Cojanu, Iulian Angheluță, Mihai Reich, Traian Mircea Voineagu. Fotografii de Andrei Becheru.
Lumină la Codlea
Acțiune de iluminare la Măgura Codlei, pentru familia Sulică. 24-25 iunie 2017, județul Brașov. Acțiune realizată în parteneriat cu Fundația Fan Courier. Voluntari: Alexandra Teodorescu, Andrei Becheru, Cătălin Caciuc, Dumitru Gheorghe, Ionuț Vlad, Iulian Angheluță, Laura Sesovici, Mirela Baloș, Paul Scurtu. Fotografii de Andrei Becheru. Mulțumim Decathlon Pallady pentru articolele de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucăriile donate copiilor. Scule și unelte furnizate de Dedeman și ProEnerg.
Lumină pentru Bucovina
Acțiune de iluminare la 5 familii din Calela, Pohoniș și Dariciuc, comuna Izvoarele Sucevei, județul Suceava. 19-23 aprilie 2017. Acțiune realizată cu sprijinul financiar și al voluntarilor de la Mercedes-Benz Financial Services. Voluntari: Adrian Pascaru, Alina Vasile, Andreea Besti, Andrei Becheru, Camelia Reich, Ciprian Agapie, George Alistar, Ionuț Niță, Ionuț Vlad, Iulian Angheluță, Laurențiu Vasilief, Mihai Reich, Nicoleta Costea, Raluca Stancu, Sandra Roșu, Tiberiu Plăcintă, Traian Voineagu. Fotografii de Andrei Becheru. Mulțumim echipei Izolați în România, Dite Dinesz și Marius Danci. Mulțumim domnului primar Creuco și localnicilor care ne-au fost ajutor de nădejdje. Articolele sportive pentru copii au fost donate de Decathlon Pallady - București. Scule și unelte furnizate de Dedeman și ProEnerg.