După o noapte petrecută între Argeş şi Dunăre, înconjuraţi de simfonia păsăretului, ne trezim pe la 8. Un mic dejun rapid, o cafea fără cofeină şi încep sarabanda bagajelor. În graba plecării nu le-am aranjat aşa cum ar fi trebuit şi acum trebuie să mă ocup şi de asta. Deşi mi-aş fi dorit să le pun pe cămătării, lucrurile trebuie aşezate astfel încât greutatea lor să fie echilibrată stânga-dreapta şi faţă-spate, deci ciorapii se vor pierde printre chei, presa de lanţ şi ceva şurubăraie, iar uleiurile de lanţ şi anvelopele cu crampoane au ţinut companie tricourilor şi sandalelor. Băieţii îs deja gata de plecare, în timp ce eu mai am de lucru la genţi. Alte mici reglaje la biţă şi ies pe traseu înainte de 12.
Planul pentru azi este să ajung la Călăraşi, iar pe drum să străbat satele de pe malul lacului Mostiştea. Nu cred că vom avea de lucru în zonă, dar vreau să verific pe teren. O mică aprovizionare în Olteniţa, prilej de a vedea o reparaţie de biţă pe trotuar, aşa cum făceam când eram mic
Vremea este înnorată, puţin vânt şi vreo 19 grade. Avansez rapid spre Mânăstirea, localitatea unde ar trebui să fac stânga. Stau de vorbă cu mai mulţi oameni de pe localităţile de pe traseu şi aflu că în zonă nu sunt probleme cu lumina, deci continui spre Călăraşi. Mă opresc prin sate, vorbesc cu oamenii şi fac liniuţe cu copiii sau tinerii biciclişti Adulţii îşi văd de treabă pe la grădini, plivesc rândurile de ceapă sau beau o bere la cârciumioara de la drumul naţional. Tot aici am văzut cea mai înzorzonată biţă, faceţi cunoştinţă cu ea.
Din păcate nu am putut imortaliza pe film 2 momente faine trăite pe drum. Dar nu voi putea uita prea curând privirea băieţelului care, cu gura căscata la mine şi cu 2-3 dinţi lipsă, a luat gol în derbiul interstrăzi din comuna Dorobanţu. Sau pe fetiţa care a ieşit din curte, a sărit ca la şotron, şi s-a oprit în dreapta mea: Hello, my name is Ana. How are you?… Dar am reuşit să îl surpind pe Ionel, din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi, care mi-a zis că va pedala alături de mine atunci când va fi mare Mai avem totuşi o şansă.
Între sate, câmpuri întregi de rapiţă. Superb! Nu vă mai chinui cu poze, sunt convins că Facebook-ul e plin.
Cam pe la 5 jumate intru în Călăraşi… Pe stânga, ce a mai rămas din fala industriei româneşti. Continui spre Centru, vreau să mă plimb puţin şi să cunosc oraşul. Găsesc multe clădiri faine, lăsate în paragină. Se face 7 şi ar trebui să caut un loc de cort. Recomandarea merge către malul Dunării, undeva spre Chiciu. În faţa spitalului mă întâlnesc cu bicicliştii Călăraşiului, profesionişti şi amatori, seniori şi tineret Pedalăm împreună la finalul unei frumoase zile. Povestim şi facem poza de grup, iar eu încerc să găsesc un loc pentru cort. Din păcate, ploile din zilele anterioare şi Dunărea crescută cu 300 cm nu îmi dau prea multe opţiuni. Cam niciuna. Primesc însă o invitaţie de la o biciclistă şi nu o pot refuza
Ziua 2:
Km parcurși/total: 104,4/208,1
Traseu: Olteniţa – Ulmeni – Spanţov – Chiselet – Gostinari – Mânăstirea – Dorobanţu- Ciocăneşti – Grădiştea – Călăraşi – Chiciu
Vremea: înnorat, vânt moderat, 19°
Viteza medie: 17,8 km/h
Viteza maximă: 36,0 km/h
Localități/gospodării fără curent: 0