Am ajuns aici în vara lui 2014. Firește, întâmplător, pentru că locul nu apare pe nicio hartă. Nu apare nici pe Google Maps și nici pe hărțile oficiale, editate de autorități și puse la loc de cinste în primării și birourile primarilor.
Nu l-am găsit greu și nici pe oamenii care locuiesc aici. Care la munca câmpului, care prin bătătură. Biserică, dispensar sau școală nu sunt, și nici cârciumă. Mi-au plăcut casele, îngrijite, și lipsa peturilor și a gunoaielor. Am fost repede atracția satului, nu au trecut pe aici mulți bicicliști.
Dacă e nevoie de ceva, oamenii merg la Flămânzi. Orașul Flămânzi. De aici se spune că a pornit Răscoala de la 1907.
Iar în Prisăcani este o bisericuță de lemn care stă în picioare de peste 350 de ani. Probabil cea mai veche din tot județul Botoșani.
Copiii învață la școala din Prisăcani sau la cea din Flămânzi. Iarna, drumul prin câmp este acoperit de viscol, și ei merg pe jos sau cu săniile.
Nu este nici curent electric, deși firul este la câțiva kilometri și nu-s munți sau văi de netrecut. Câțiva oameni au generatoare, pe care le mai pornesc seara sau când au de făcut o lucrare prin casă.
Balta Roșie, satul care nu există. Nici pe hărți, și nici pentru autorități. Dar în care locuiesc vreo 60 de suflete, din care 25 de copii. Și care vor avea, în sfârșit, lumină.
Lumină pentru Balta Roșie, din 7 iunie, o acțiune Free Miorița în parteneriat cu Dedeman.
