Dobrogea este locul în care m-am dat cu bița în locuri sălbătice, am descoperit istoriile neamurilor care s-au perindat și au rămas aici, am făcut poze și am văzut frumoase case din stuf sau chirpici. De acum înainte, una dintre ele va ocupa un loc special pentru mine. Și nu doar pentru mine.
10 octombrie. Urmăream prognoza meteo de mai multă vreme, și asta ar fi ziua cu cea mai puțină ploaie. Am pornit din București pe întuneric și pe god galben, și pe măsură ce treceau kilometrii, vedeam că nu va fi o zi ușoară. Nori, ceață, ceva vânt, iar apoi și ploaie. Speram să mergem mai repede decât ea și să ne lase măcar câteva ore, să ne facem treaba. Azi vom duce lumina la o căsuță din chirpici, undeva prin sudul Dobrogei.
Ieșim de pe autostradă și ploaia revine. Hotărâtă, mocănească. Trecem prin sate și locuri cu nume și povești neștiute de mine: Ciocârlia, Ciobănița, Miriștea, Credința… Ajungem la marginea satului Osmancea, la familia Dumitrache. Ulița lor are și un nume, Strada Pădurii. În primăvară, în peregrinările sale dobrogene, Andrei a ajuns aici și a găsit câteva gospodării fără lumină. Într-una dintre ele, Stana și copiii ei. Cu o situație grea, mama își crește copiii curat și are grijă și de căsuța din chirpici. Ne întâmpină la poartă. Apar și copiii.
Nu am mai fost de ceva vreme într-o căsuță din chirpici. Mică, îngrijită, exteriorul văruit, interiorul curat. Ușa și geamurile resimt din plin povara anilor. Ploaia continuă, și-a făcut cale și într-un colț al casei. De sub pat, motanul Gheorghe ne urmărește curios și puțin speriat. Ploaia i-a stricat planurile și acum trebuie să ne suporte și pe noi.
Descărcăm materialele și ne pornim la treabă. Ionuț are probleme cu spatele, așa că va face echipă cu Adrian. Este prima lui acțiune, și va lucra la interior. Adică ei vor face instalația electrică din pod și din camere. Eu și Florin ne vom ocupa de montarea panoului, operațiune mai simplă, fără multe legături de făcut, dar acum dificilă din pricina ploii. Casa este orientată est-vest, nu avem multe variante. Fie montăm panoul solar pe acoperișul estic, unde este și intrarea casei, sau către sud, sprijinit pe un fost grajd, acum atelier. Dacă alegem prima variantă, panoul va fi expus la soare doar în prima jumătate a zilei, iar montajul va fi dificil pe azbestul spălat continuu de apă. Optăm pentru sud, variantă în care panoul are cea mai bună așezare către soare, deși este cumva expus către oameni rău intenționați.
Foto: Andrei Becheru
S-a întors de la obor și Adrian, 15 ani, cel mai mare dintre copii. Văd în ochii lui o bucurie să ne ajute, să fie afară cu băieții care montează panoul. Dacă ochii spun povestea unui copil, mâinile au experiența unui adult. Știe să meșterească, să mânuiască uneltele și se vede că lucrează din greu.
Foto: Andrei Becheru
Ploaia se mai oprește puțin și avem timp să facem o fotografie. Adrian și Iuliana sus cu mine, băieții lângă mama care o ține în brațe pe Alexandra.
Foto: Andrei Becheru
Timpul se mișcă repede, dar la fel și Ionuț și Adrian. Au terminat instalația electrică din pod, se duc în casă să monteze întrerupătoarele și suporturile pentru becuri.
Foto: Andrei Becheru
Mă opresc puțin, mă uit la sat. Șterse prin ceață și ploaie, căsuțele, biserica și un minaret alb. Un băiat cu o veste portocalie face ture cu bița pe drumul pietruit. Pe izlazul satului, spre liziera pădurii, trece un cioban cu capre și oi. Se pierd ușor prin ceață, spre cine știe unde.
Foto: Andrei Becheru
Ne terminăm și noi treaba, uzi leoarcă și intrăm în casă. Băieții or terminat instalația, intru și eu la montaj. Panoul cu siguranțe, încărcătorul, bateria, legăturile. Băieții mă ajută la cabluri, Andrei mai face o fotografie, iar copiii umblă printre noi, bucuroși, curioși și emoționați că în curând se va aprinde becul în mica lor odaie din chirpici. Îmi place să ating pereții calzi și parcă simt mâinile care au lucrat și întins lutul… Casa este veche, dar întoarce căldura familiei care are grijă de ea.
Foto: Andrei Becheru
Întunericul o venit, repede. Strângem lucrurile și ne luăm rămas bun, nu înainte de a face o ultimă fotografie împreună. Ne așezăm sub streașină, și văd, luminați de bec, stropii mari de ploaie.
Foto: Andrei Becheru
Au trecut orele, a trecut ziua și abia acum simt din plin răceala și apa care mi-au intrat în oase. Mi-e frig, dar sunt bucuros când o aud pe mama copiilor gândindu-se la un televizor cu desene animate pentru copii.
Prin geam văd bucuria lui Adrian care a pus la încărcat un vechi telefon Nokia, al mamei. Ea ne conduce la poartă și ne face semn cu mâna. Pornim, prin întuneric, spre orașul betoanelor și al luminilor.
Foto: Andrei Becheru
Mulțumim Dedeman pentru scule, unelte și accesoriile dedicate campaniei ”Lumină pentru România”.
Mulțumim Costin/Guv Electronics pentru suportul tehnic.
Echipa Free Miorița: Iulian Angheluță, Ionuț Vlad, Adrian Tudor, Florin Sima, Andrei Becheru.
Fotografii de Andrei Becheru
