Am revenit în România administrativă prin Vama Veche, fix dar fără să vreau, de 1 Mai. După liniștea din Balcic și Șabla, aglomerația nu este prima mea dorință. Am iarăși noroc, în Vamă este și Cristi, care mă găzduiește la Papion Vama Veche, o locație faină și liniștită. Avem timp de o vorbă și mă pot pregăti pentru următoarele zile. Recalibrez bagajele și mai renunț la câteva lucruri.
Evident, voi evita drumul și stațiunile de pe Litoral și voi pedala pe drumurile mai prăfuite. Într-o primăvară superbă vreau să redescopăr creuzetul de neamuri și istorii numit Dobrogea.
Pe 2 mai am plecat din Vamă spre Limanu, via 2 Mai. Fac un mic ocol pe la peșteră și ajung în Mangalia pentru a descoperi amprenta musulmană. Încep cu moscheea și cimitirul Esamhan Sultan, ridicată în anul 931 după calendarul musulman. O bijuterie, aflată în spatele șoselei pe care toți se grăbesc către un șezlong în Vamă sau către all-inclusive, unul dintre cele mai vechi edificii musulmane de pe teritoriul României, merită un ocol și o oprire mai lungă. Înainte de a pleca din Mangalia, un popas La Melia – Gustul Orientului pentru a gusta o bragă, o plăcintă dobrogeană sau o ciocolată de casă.
Mă întorc în Limanu și continui spre Albești. Chiar la ieșirea din sat, lângă cimitir, mă întâlnesc cu un cioban și cu administratorul cimitirului de la care aflu istorii și povești din satul locuit odinioară numai de musulmani.
Petrec noaptea în pădurea de lângă Negru Vodă, iar a doua zi plec mai devreme, am ceva de pedalat… Ajung la Dumbrăveni, unde se află peștera și rezervația științifică. Atenție la vipere, primăvara prind viață. Titi Dobrin, cioban pornit de jos și care acum are sute de oi, îmi povestește cum s-a stins un tânăr de 19 ani. Mușcat de o viperă, nu a mai ajuns la timp la spitalul din Constanța…
Am dat o fugă și până la fâșia de graniță cu Bulgaria, interzisă pe vremea socialismului, unde tractoarele intrau cu 3 discuri. De câțiva ani mai intră doar unul, iar fâșia arată ca albia uscată a unui râuleț, abia se mai văd câteva borne albe marcate cu RSR 1949.
Stau la o vorbă cu oamenii din sat și aflu istoriile locului. Păzită cu strășnicie, granița era greu de trecut și oamenii foloseau tot felul de trucuri, cel mai utilizat fiind cel cu copitele de animale. Venea procuratura, se făceau măsurători și expertize, căutări ca să-i prindă pe fugari.
Pedalez prin multe sătuce pierdute în întinderea Dobrogei, cu nume mai frumoase unul ca celălat: Căscioarele, Viroaga, Furnica, Șipotele. iubesc sentimentul de libertate! Pe șoseaua pustie fac liniuțe sau înalț zmeie cu copii locului… Intru pe DN și ajung la Adamclisi. Nu poposesc prea mult, am de urcat câteva dealuri și vremea se strică. Drumul este superb, mă bucur de asfalt, de păduri și de puținele mașini. Ajung pe ploaie în Ion Corvin și campez în păduricea care înconjoară Mânăstirea Peștera Sf. Apostul Andrei, loc de pelerinaj pentru a afla povestea celui care a adus creștinismul la noi. Azi am pedalat 91 de kilometri.
Vremea proastă continuă și se lasă cu ploaie și grindină. Rămân blocat în comuna Ion Corvin, o altă zonă fără semnal la telefon. Foarte multe sate și drumurile dintre ele nu sunt acoperite de semnal GSM și mai vezi oamenii cocoțați pe vreun gard să prindă o brumă de semnal… Garduri și stâlpi înzorzonate cu afișe electorale și promisiuni decolorate de soare și ploi.
Au trecut 9 zile de la plecare și eu continui pe malul Dunării către Cernavodă. Alternează câmpuri verzi și galbene cu stridentul afișelor electorale din sătuce. O campanie care nu interesează pe nimeni și care nu va rezolva problemele oamenilor.
Pe malul Dunării mă opresc în Rasova și Cochirleni, și la un borș mai aflu din poveștile locului. Dreapta Cochirleni și am de luptat 2 ore cu noroaiele Dobrogei. Seara mă prinde la Nicole și Vali, în Medgidia, orașul lui Dan Spătaru.
Îmi continui explorarea spre nord, pe drumuri și câmpuri pustii. Dobrogea mă surprinde din nou, pierdute pe câmp descopăr cruci și fântâni uitate de oameni și vreme. Cheile Dobrogei, Peștera Sf. Cassian, Istria, Baia, Jurilovca, Enisala, Sarichioi. Și avem și prima pană, roata spate, la km. 822, la câțiva kilometri de Enisala.
Treceți prin Sarichioi și faceți o oprire la Comunitatea Rușilor Lipoveni, veți descoperi istoriile unei comunități fascinante. Dacă aveți timp, ar fi bună și o oprire în satul Vișina, la Muzeul Paraschiva Constantin.
Din Sarichioi ajung la Babadag, unde iau din nou contact cu realitățile românești. Ies cu bine și merg mai departe. Fac dreapta prin pădurea Babadag și ajung în Slava Rusă pe un drum foarte frumos, proaspăt pietruit. Și aici și în Slava Cercheză mai puteți afla destine și istorii ale comunităților. Am stat de vorbă cu oamenii de aici și le-am admirat casele și porțile.
Mă bucur de asfalt și urmează una dintre cele mai frumoase șosele, DN22D. Puține mașini, vreme superbă și păduri de salcâmi. După câteva urcări destul de grele, sunt întâmpinat de Munții Măcin. Ce frumoși sunt, la nici 500 de metri altitudine… Mă întâlnesc cu noaptea la o stână de la poalele lor, printre oi și lună plină. O altă zi frumoasă și lungă se încheie, am pedalat 92,7 kilometri cu o viteză maximă de 57,1 km/h.
La Cerna fac cunoștință cu poetul uitat de mulți, Panait Cerna, cel care “a cântat cerul și pământul țării noastre, bucuriile și durerile neamului românesc, măreția vieței și farmecul iubirii”. Strănepoata poetului este cea care are în grijă casa muzeu. Aici am găsit cele mai potrivite versuri pentru ceea ce am văzut și simțit până acum:
“Mândre-s plaiurile tale, țară mândră între toate!
Și frumos se-ndoaie cerul peste văi și peste sate.
Dar, oricât sclipesc pe tine plaiuri, cer, întreaga fire,
Tristă ești și neferice, căci la noi nu e iubire…
Și flăcăii tăi sunt harnici, holdele îți sunt bogate,
Și copilele-ți duioase parcă sunt domnițe toate…
Dar zadarnic strângi la sânu-ți mii comori de fericire!
Doina ta e numai lacrimi – căci la noi nu e iubire…“
De la Cerna dau roată munților prin sud și est: Horia, Izvoarele, Nalbant, Cataloi, până la Mânăstirea Celic Dere, care în limba turcă înseamnă “pârâiașul de oțel“. Superb așezată în decorul natural, mânăstirea găzduiește una din ultimele mori de vânt dobrogene precum și o colecție unică de artă bisericească veche, documente și manuscrise de acum 3-400 de ani.
Fără să îmi dau seama, Dobrogea și-a așternut un voal pe sufletul și trupul meu. Praf, istorii, soare, sare, nisip, primul strat pe care se vor așterne alți mii de kilometri.
Urmează Tulcea și Delta.
Traseu: Vama Veche – Mangalia – Limanu – Negru Vodă – Dumbrăveni – Adamclisi – Ion Corvin – Cochirleni – Medgidia – Cheile Dobrogei – Târgușor – Cheile Dobrogei – Gura Dobrogei – Istria – Jurilovca – Enisala – Sarichioi – Babadag – Slava Rusă – Ciucurova – Cerna – Horia – Nalbant – Celic Dere – Tulcea – Somova – Isaccea – Măcin.
Cazuri Lumină pentru România: 0
Km parcurși/total: 682,5/ 1129,8
Viteza maximă: 57,1 km/h
