La o drumeție cu cortul, la turele cu bița sau la o ieșire cu mașinile de offroad… Mai tineri, mai în vârstă, multe familii cu mulți copii. Îi vedeam la o casă izolată, într-un sat semipărăsit, sau chiar la marginea Bucureștiului. La multe case nici nu am ajuns, pentru că nu le vedeam în beznă. Nu știam și nu îmi puteam închipui că acolo locuiește cineva. Trăia cineva acolo, adesea chiar mai mulți.   Oameni care văd noaptea mai bine decât ziua, copii care își fac temele la lampa cu motorină sau la lanternă, atunci când părinții au bani de baterii. Noi la oraș ne plângem de praf și poluare, ei stau în cămăruțe afumate, cu miros de motorină și balegă arsă. Ei sunt oamenii fără lumină. Dar ce lumină li se aprindea în ochi când le spuneam că vin de la București și că vreau să îi ajut, să...