Întotdeauna mi-a plăcut mobilizarea oamenilor, felul lor de a se aduna și de a se ajuta. Originali, noi românii experimentăm întrajutorarea mai mult la nevoie. La cutremure, inundații sau alte cele. Nu prea avem năzuința de a ne ajuta la bine pentru ca la greu să ne fie mai ușor… Și totuși…  După acțiunea de la Ursici, constat iarăși că sunt destui oameni în jurul nostru care alocă timp, energii și resurse pentru a face bine. Așteaptă așa o scânteie și vin în viața ta. Cu ce pot ei,  cum pot, dar cu inima deschisă. Am primit într-o zi un colet poștal. Erau câteva cărți pentru copiii din Ineleț. Cărți despre munți, animale, Pământ, și altele pe care noi, copiii mari ai acestei lumi, le trecem cu vederea. Le trecem cu vederea, dar ne dorim ca cei ce vor veni după noi să greșească mai puțin și să facă mai mult....