În primele 2 zile de muncă am montat panourile și instalațiile electrice în 5 case. La toate mai erau însă de făcut mici reglaje la panoul de control, iar la una dintre ele trebuia să remontăm panoul solar pe suporturile proaspăt sosite de la Pitești. Iată-ne așadar la ziua 3 de muncă, marți 10 septembrie.  Efectivul nostru s-a redus, aseară au plecat Guv, Dănuț și Nicu, iar Vali se pregătește și el să se întoarcă în această seară la Târgu Mureș. Până atunci, îl mai așteaptă o zi întreagă de tras… Pornim așadar la atac, grupați în 3 mașini: G-heul, Marian cu al său X5 și Nissan-ul autohton, încărcat cu panouri, scule și ce nu a mai încăput în celelalte 2 mașini. Adică destul de multe…

Astăzi avem de lucru la 3 case, grupate în același colț mirific de Ursici: familiile Pârâu Ioan (casa nr. 7 pe harta noastră), Toncea Ionel (nr. 8) și Hîrban Cornel (nr. 9). Vremea se anunță foarte frumoasă, deși dimineață era ceva ceață și iarba plină de rouă. Ca de obicei, atacăm 2 case simultan: la nr. 8 echipa formată din Marian, Cătălin, Vali și Dragoș, iar noiceilalți (Dan, Mircea, Traian cu Cezar, Marcel și Brăduț) mergem către casa lui Nea Hîrban, conduși de vecinul său. Casa este mai izolată, avem de mers aproximativ 1 kilometru prin păduri și poieni. Cu tot echipamentul după noi. Câțiva berbeci mai năzdrăvani ne încearcă abilitățile fizice și ne simțim ca la Pamplona :-) Ieșim cu bine din țarc și ajungem la destinație. Ne apucăm de treabă și într-o oră suntem deja transpirați: soarele e sus pe cer, iar eu am uitat să aduc și sticlele cu apă.

Nu-i bai, că băieții mai au nevoie de ceva echipamente, așa că o iau înapoi spre mașini, și de data asta găsesc o scurtătură care ocolește și țarcul berbecilor-tauri ;-) Pe drum mă întâlnesc cu un bade care, la 80 și ceva de ani, scotea cartofi din micul lui ogor. Îi dau binețe și ne înțelegem cu greu, tataie nu prea mă aude… Ajung la mașină, iau sticlele cu Aqua Carpatica, o rolă de cablu și ceva scule și mă întorc la băieți. Hait, sună telefonul. Avem semnal, dar și mâinile ocupate. Răspund, este un redactor de la Antena Satelor care vrea să particip la un interviu. Din fericire nu acum, când am treabă, ci peste câteva zile. Așa rămâne.

Ajung la băieți, descarc și împreună cu Mircea urc panoul pe anexă, acolo unde este latura cea mai expusă la soare. Țigla e destul de veche și trebuie să scoatem câteva bucăți. Suntem urmăriți atent de proprietarul casei. Stați liniștit, le punem la loc, doar să nu le spargem acum. Traian este în pod, înconjurat de viespi. Noi suntem cocoțați la câțiva metri pe niște scări care stau bine mersi într-o mare de rahat… În sfârșit, panoul este la locul lui și putem coborî. La fix, pentru că tocmai au venit fetele. Dragele de ele, prospete și pline de energie, așa cum veneau odinioară mândrele cu mâncare la ogor :-)

Băieții mai au ceva de lucru prin casă, Dan este destul de nervos. Descopăr că ăsta e stilul lui, este foarte exigent și așteaptă același lucru și de la ceilalți, indiferent de condițiile materiale, tehnice etc. Zenul se echilibrează instant când descopăr că suntem urmăriți din pod de cei mai mici beneficiari ai luminii solare. Dragii de ei, paznici ai podului.

Terminăm treaba undeva pe la ora 15 și mergem către mașini. Echipa cealaltă a terminat și ea lucrul și s-a mutat la a treia casă. Bun, îi duc pe băieți înapoi la tabără, unde fetele ne așteaptă cu cea mai minunată mâncare gătită vreodată în curtea școlii și nu numai :-) Îmi vine o idee: ce-ar fi ca diseară să vedem meciul la familia Bărbuț? Noi băieții ne uităm la meci, iar fetele pot face un duș. Zis și făcut, vorbesc cu Alion care abea aștepta să ne vedem.

Bun, am rezolvat-o și pe asta. Îmi trag și eu puțin sufletul, beau o țuică și mănânc ceva slană cu cârnați făcuți pe disc. Și pornim către familia Badea, mai avem de făcut unele reglaje la panou și cabluri. Dintr-o vorbă într-o țuică, gătăm treaba și ne întoarcem la școală. Fetele nu mai au chef să meargă la singurul duș din sat, așa că ne urnim noi băieții, 9 găligani în 2 mașini. Străbatem tot satul, de la școală până la Bărbuț îs 3,5 kilometri numai pe culmi. Mai deschidem-închidem câte o poartă, mai atenți la condus pe lângă prăpăstii, ajungem în sfârșit la ora începerii meciului România – Turcia.

Eu nu prea le am cu fotbalul, însă mi s-a părut fain să vedem meciul aici, la Ursici. Dar, surpriză: meciul este transmis în direct numai de Antena1 care nu mai este retransmisă de Digi… Băieții vin cu ideea de a vedea meciul online. Da, e bună, numai că aici la Bărbuț nu este semnal GSM, iar laptopurile îs la școală. Asta e, ne cerem scuze oamenilor pentru deranj și ne întoarcem. Pe drum, același ritual de a deschide-închide porțile pentru ca animalele să nu treacă dintr-o proprietate în alta îi scoate din minți pe băieți: băi, pierdem meciul. Da, chiar îl pierdem, au dat turcii gol. România Actualități transmite meciul și asta auzim aici, noaptea, pe coclaurile Ursiciului.

La școală Dan își reintră în atribuții, face el ce face și reușește să prindă meciul pe un site. Mai cu poticneli de la server și de la rețea, cu un comentator de toată jena, proiectăm pe un mare ecran al doilea meci la căminul cultural Ursici :-) Cu un ochi la meci și cu altul la mailuri, mai scriu câte ceva și fac planuri pentru ziua de mâine. Vorbesc și cu Vali care mai avea puțin și ajungea acasă. Mă bucur că a fost alături de noi, a venit singur de la Tg. Mureș și ne-a ajutat foarte mult.

Mă întreabă Alexandra dacă mai zâmbesc și eu vreodată. Draga de ea… Poate, după ce terminăm treaba, îs destul de stresat acum. Suntem abia la jumate și mai avem de tras, urmează casele cele mai depărtate și mai greu accesibile. Iar prognoza meteo anunță ceva schimbări. Până atunci, alte 3 case din Ursici au lumină…