Din cauza unui Dorel azer am zăcut ieri toată ziua la graniţa dintre Georgia şi Azerbaidjan. Pe bucăţica aia dintre ţări nu există niciun copac, nicio tufă, nicio pată de ceva verde, numai iarba tăiată regulamentar şi pusă ca să dea bine la intrarea într-o ţară în care cu siguranţă ne va fierbe creierul în propria incintă.

Am trecut până la urmă în Azerbaidjan, târziu, fără să dăm niciun ban, pentru că au remediat problema cablului tăiat şi le-a funcţionat sistemul electronic. Dar nu ne-a ţinut mult bucuria.
Inevitabilul (despre care ne avertizase şi Mihai Barbu şi alţi aventurieri) s-a produs. Mioriţa a fost oprită la câţiva km după graniţă, de un poliţist tânar, care a coborât tacticos de la volanul unui BMW seria 3 şi ne-a informat că, în mod fantastic, Dacia noastră, bătrânica noastră, a prins puteri nebănuite, ca un cal care tocmai a mâncat jăratic, şi a trecut ca o săgeată pe lângă un radar fix. Degeaba i-a explicat Molo că nu avea cum, că e bătrână, că în România este alintată “rablă”, că nu prea vede bine nici cu faza lungă. Nici când a trecut la persuasiunea emoţională: că suntem din România, că e o ţară nu prea bogată, nimic. Azerul cu mustaţă desena încontinuu pe o hârtie diferite sume, ba în dolari, ba în euro. Iulian a bănuit că ar fi radare, dar nu am văzut nimic pe drum, până când nu am simţit BMW-ul cu girofar cum ni se opreşte în coadă. Ca să se asigure că nu plecăm fără să plătim amenda (un cuvânt pe care îl ştia tare bine în toate limbile), poliţistul i-a luat actele lui Iulian, care era la volan. A trecut de la amendă de 150 de euro la 100, pe loc 66, ca să ne înţelegem. Am dat vreo 10-20 de manaţi (vreo 10-20 de euro) şi duşi am fost.

Ei, nu prea mult, numai până la un post de poliţie cu barieră, cu câţiva km înainte de oraşul Gandja. De data asta poliţia s-a pierdut în propriile explicaţii. Ba că am luat un radar înainte de cel pentru care deja plătisem, ba că dacă nu plătim amenda, problem. Când l-a întrebat Molo în rusă pentru ce vrea să plătim, a zis că am depăşit viteza la alte radare. I-am spus că doar cu câţiva km înainte ne-a oprit un coleg de-al lui. Neh, noi suntem altă poliţie. Am reînceput negocierea şi, de data asta, nu i-am dat nimic, chiar dacă el a ajuns şi la suma minimă de 10 manaţi. I-am zis că de banii ăştia noi mâncăm o zi întreagă. S-a plictisit că pierde vremea cu clienţi ca noi şi ne-a făcut semn cu mâna să plecăm. Nu înainte de a ne întreba dacă mai vin după noi maşini din raliul ăsta către Mongolia…

În Gandja ne-am regrupat cu cele opt echipaje cu care am stat la graniţă şi am mers în coloană. Pentru că ei se grăbeau la Baku după nişte vize, iar noi vrem să mai vedem zona, am întrebat un localnic şi ne-am oprit lângă Qubustan, aproape de Marea Caspică. Am pus cortul printre pietre şi am dormit câteva ore. La opt dimineaţa erau deja 32 de grade C, bătea puţin vântul, era uscat, iar soarele ne ardea.

@Alexandru Molovata