UPDATE Ieri noapte târziu, după ce am răsuflat ușurați și am scris postarea de mai jos, am făcut prima pană. Imediat după vama Nădlac. Şi se mai întreba lumea de ce umblăm cu patru roţi pe portbagaj… Pentru că avem nevoie!
Am plecat de la castelul Klenova, în Sud-Vestul Cehiei, la graniţa cu Germania, ieri, pe la 9.30 dimineaţa. Ăsta a fost startul nostru oficial. Fiecare maşină a luat startul când s-a trezit echipajul. În raliul umanitar Mongol Rally nu contează nici cine pleacă primul, nici cine ajunge primul, nici cine fură la traseu. Fiecare îşi alege când să ia startul, când să plece la drum şi, mai ales, pe unde. Pentru că eram aproape de Germania şi pentru că autostrada cehă ne-a cam zdruncinat din cauză că este făcută mare parte din plăci, am decis să mergem prin Germania, Austria, Ungaria, până în România. Am făcut peste 1.000 de kilometri ieri şi am străbătut patru ţări în 12 ore. Când au apărut indicatoarele de Nădlac s-a terminat şi autostrada. Nu vrem să fim români mioritici şi fatalişti, dar azi vom face jumătate din distanţa de ieri în acelaşi număr de ore. Bine măcar că am alimentat la Petrom la intrarea în ţară, că ne aşteaptă un drum lung în faţă şi nu vrem să avem surprize.