Dacioţi
Cum era să ne plimbăm cu limuzina prin Baku, capitala Azerbaidjanului
De când suntem europeni cu acte în regulă nu prea ne-am mai stresat cu vizele. După ani în care eram strigați pe liste din trei în trei ore pentru o “intrate” în Occident, acum mergem cu buletinul prin Europa cea mare şi fără graniţe. Destul de banal, de altfel, ca şi cum ai bea bere fără alcool. Aşa că luatul vizelor pentru „stanuri” ne-a amintit de celebrele cozi pentru Schengen. Prima viză pe care m-am gândit să o luăm a fost cea de Mongolia. Pe principiul – să fim siguri că ajungem la destinaţie. Pentru că pe site-ul Ministerului nostru de Externe nu am găsit nici o ambasadă sau consulat în România, am scris la Ambasada Mongoliei din Sofia. Cei de acolo mi-au răspuns că nu are rost să batem drumul până la ei, deoarece avem reprezentanţăşi aici, în Bucureşti. Reprezentanţa este, de fapt, un consul onorific, doamna Rodica Pop,...
Un tricou ai cumpărat, o Dacie ai salvat din ghearele Remat!
Am nimerit prost cu campania asta electorală. Oriunde întrebi de un afiș, de un tricou, de orice obiect promoțional, ți se spune că te ajută negreșit, dar după alegeri, la jumătatea lunii iunie. Dar să nu ne mai plângem acum, căci, cu atitudinea Free Miorița (fără fatalisme poți face orice îți propui, chiar dacă trăiești în România) am reușit. Sâmbătă dimineață am pus la dospit tricouri pentru fete năzdrăvene și băieți dornici de aventură. Sunt proaspete, gata de dat. Pentru băieți avem kaki și gri, iar pentru doamne și domnișoare albe și negre. Cine dorește, cine poftește, doar să ne lase un mesaj cu datele de contact. Un tricou este 30 de lei, iar dacă poftiți două le oferim pe amândouă la 50 de lei.
Am botezat Dacia. Ce nume să-i punem?
De vineri dimineaţă am devenit proprietari cu acte în regulă, după ce am bătut palma cu nea Ion – primul stăpân al Daciei şi mecanicul nostru de nădejde. Avem o Dacie Berlină 1310, născută în 2003, cu 82.000 de km la bord, care poate zbura cu maximum 143 de km/oră. Pentru Nicu e prima maşină, pentru Iulian este prima Dacie, iar eu ce să mai spun, aş vrea să iau mai întâi primul meu permis de conducere… Când ne-am văzut cu cheia în mână şi cu actele semnate ne-am gândit că trebuie să o arătăm şi prietenilor şi apoi s-o punem la treabă până plecăm la drum lung. Aşa că atunci când Iulian Văcărean de la Beneva - Paşi către Viaţă, proiectul pe care îl susţinem noi, mi-a propus să ne sărbătorim ziua de naştere împreună, iar în loc de cadouri să adunăm haine şi jucării pentru copiii din vecinatatea mănăstirilor Cetăţuia...
Ce e acolo, sub un cer mai albastru ca niciunde?
Mongolia… Dacă aş fi încercat să o aşez pe o hartă imaginară o vedeam suspendată undeva între Rusia și China. Am învăţat la școală despre marea invazie mongolă care a cuprins Asia și a ajuns până la răzeşii noștri. Marea hoardă…Ginghis Han. Și totuși, ce e acolo, dincolo de marele deșert Gobi, sub un cer mai albastru ca niciunde, pe un tărâm unde caii sălbătici aleargă liberi? Îmi imaginez că acolo se află un popor cald, primitor, învățat să se descurce cu puțin, dar cu un suflet mare. Un cer înalt și de un albastru extraordinar, care se întinde peste verdele crud al Mongoliei. O civilizație străveche și totuși necunoscută mie și multora. Nu îmi amintesc când a apărut prima oară gândul de a merge acolo. Știu doar că a crescut, puțin câte puțin, iar în 2009, când am citit aventura lui Mihai Barbu (căruia îi mulţumim pentru susţinere, sfaturi...
