Ce ar trebui făcut la o Dacie pentru un drum între 15.000 şi 18.000 de kilometri în condițiile cele mai extreme: de la autostrăzi la macadam, de la căldura deșertului la 0 grade în pasurile de la 4.500 de metri altitudine, cu praf, benzină cumpărată din diverse locuri de pe marginea drumului și cu mecanici amatori la bord?
Pe la noi pe aici nu e bai, dacă pică ceva la Dacie găsești service-uri și piese la tot drumul.
Mulți ne-au spus să înlocuim diverse piese cu altele mai bune, mai solide. De exemplu, să mai înălțăm maşina un pic, să îi punem anumite amortizoare, să îi punem carburatoare… Ne-ar fi costat destul de mult, mai ales piesele, dar pe lângă asta, Miorița nu ar mai fi fost Dacia. De ce să facem schimbările astea unei Dacii clasice, când maşina asta a demonstrat de zeci de ani că face faţă tuturor drumurilor? Nouă ne plac originalele, aşa că ne-am decis la o revizie de bun simţ.
Acum câteva zile am dus-o pe Mioriţa la nea Ion – fostul ei proprietar şi mecanic Dacotec de ani buni. Avea 82.700 de kilometri la bord atunci când am cumpărat-o şi cine putea ști mai bine hibele ei dacă nu nea Ion?
Până acum am înlocuit câte ceva: am schimbat arcurile spate, bucșele, rulmenții, bascula stângă față, bujiile, uleiul și filtrul de ulei. Nea Ion a mai făcut mici reglaje pe ici pe colo, inclusiv la caseta de direcție, care acum nu mai bate.
Urmează să schimbăm radiatorul (să punem unul mai lat) și, dacă tot îl dăm jos, vom schimba și ventilatorul. Mioriței îi trebuie suflu, așa că vom schimba și filtrul de aer. Am înlocuit și farurile, și urmează și stopurile. Ca la noi la români, am primit mici atenții, cum ar fi un bullbar, de care Miorița va fi foarte încântată.
Cred că v-am mai spus că Miorița nu are ureche muzicală. Azi, însă, va primi cadou și un radio cu mp3 (mulțumim Mihai), pe care îl vom monta la Nicu, un electrician de nădejde al multor echipaje de off-road. Este posibil ca partea electrică să sufere schimbări dramatice, având în vedere ce mai trebuie montat: radio mp3, boxe, GPS, adaptor invertor 220, posibil proiectoare Plus o baterie nouă care să ducă, probabil una de 60A.
Nu vom uita nici de portbagajul exterior, avem multe de cărat: roți de rezervă, canistre pentru benzină şi nu numai.
Ce credeţi că i-ar mai trebui Mioriţei ca să ne ducă până în Mongolia fără bătăi de cap prea mari, dar să o păstrăm românească?
Miorița și Dacioții vă așteaptă de azi de la prânz până duminică seară la Bucharest Wheels Arena, la Romexpo, lângă standul United Wheelers, în zona Aired Cooled.