Blog
Crăciunul cu huțulii.
Text de Iulian Angheluță, fotografii de Andrei Becheru. Prin Obcinele Bucovinei vei găsi niște oameni muncitori și mândri, huțulii. „O enigmă a etnologiei”, separați aiurea de pixul istoriei de frații lor din Ucraina, cunoscuți mai ales pentru caii lor, își poartă cu mândrie și credință straiele și tradițiile. Dumnezeu, familia, pădurea, animalele și casele sunt viața lor. Împreună cu ei, ultimii colindători huțuli, am trăit Crăciunul pe rit vechi. Dacă odinioară erau multe cete de copii și tineri care colindau din casă în casă, astăzi au mai rămas doar câțiva bărbați. Dirijați de Mircea Murga, ei păstrează tradiția huțulilor și sunt nevoiți să colinde neîntrerupt chiar și 3 zile și 3 nopți pentru a vesti tuturor nașterea Domnului. Sculptor în lemn și os de cerb, cântăreț la diferite instrumente, el dă tonul colindelor alături de acordeonul său. Colindătorii se adună în noaptea de Ajun și...
Ucraina. Din goana bicicletei.
Câteva zile prin Ucraina, pe drumul către Nordkapp… Fotografii de Iulian Angheluță #NordkappSolo #FreeMiorița #Nordkapp #Ucraina
Teleportat peste Bug
După pățania din Belarus, singura variantă de a merge mai departe era către vest, prin Polonia. Adică un drum de vreo 450 kilometri prin Ucraina, până la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei, Dorohusk. Cea mai scurtă și cea mai rapidă variantă este pe drumul principal M07, adică drumul european E373. Dezavantajul unui asemenea drum: plin de TIR-uri și de mașini. Îs mulți kilometri cu o bandă de urgență ceva mai lată, unde bița cu gențile nu trece de linia continuă, dar când te iei la trântă cu TIR-urile nici asta nu prea mai ajută. Arșiță la greu și, în plus, merg către vest, deci de pe la ora 16 am mereu soarele în față. Zis și făcut, dau la pedale către vest. Pe măsură ce mă apropiam de Polonia, traficul scădea în intensitate. De la Vyshniv am avut chiar și autostrada mea, kilometri întregi de 2 benzi...
Lost in translation. În Belarus.
Îs mai multe rute pentru a ajunge pe biță la Nordkapp. Ruta vestică, prin Germania și apoi prin Suedia. Cea mai rapidă, cred că și cea mai scurtă. Pe la est, ai cel puțin două rute. Prima, numai prin UE, prin Ungaria, Slovacia, Polonia, Țările Baltice și apoi Finlanda. A doua, și mai la est, este mai puțin folosită, dar mai spectaculoasă. România, Ucraina, Belarus și apoi Țările Baltice. Pentru cei care vor să meargă doar pe uscat, și mai la est, din Belarus prin Rusia și apoi Finlanda, fără complicațiile cu vaporașul la Marea Baltică. Am optat de la început pentru ruta prin Belarus. Este combinația ideală între distanțe, locuri și oameni noi, dar și ceva aventură. Trecerea unor granițe nonUE cu bița și faptul că nu vorbesc limba rusă mă provoacă la ceva nou. Și, mai ales, vreau să beau la Minsk o bere cu prietenul Egor, un...
Mioritici. Prin Kîrgîzstan.
A sosit timpul pentru o nouă aventură. Și de data asta, tot pe două roți. Și tot spre Est. Un vechi proverb kirghiz zice aşa: “Dacă ţi s-ar da o singură zi de trăit, petrece jumătate din ea în şa.” Am luat seama la vorbele lor, am pus şeile pe mioriţe şi mergem într-o transhumanţă prin Kîrgîzstan. Sau Republica Kârgâză, pe numele ei oficial. Pentru cei mai mulţi dintre voi, probabil că numele vă spune puţine lucruri. O ţară pe undeva, pierdută prin Asia Centrală sau în mijlocul a nimic. Unul din Stan-uri. Undeva pe Drumul Mătăsii. O statistică spune că este ţara aflată la cea mai mare depărtare de o mare. Sau, că altitudinea medie este de 2.700 metri. V-am mai povestit şi acum 3 anişori câte ceva… Pentru noi, mioriticii şi mioriţele noastre, este destinaţia perfectă pentru o aventură pe cinste. Fără asfalt, fără maşini, fără trafic. În natură și alături de oameni simpli. Îmbinarea ideală între oameni...
