Arhiva autorului
La Ursici lumina vine de la București.
Îi mulțumesc Dorianei Matei și ziarului Replica Hunedoara pentru articolul publicat astăzi. Articolul integral mai jos sau pe site-ul ziarului – http://www.replicahd.ro/?p=11704 Un grup de bucureşteni inimoşi şi-a pus în gând să facă lumină în unul dintre puţinele sate fără curent electric din judeţul Hunedoara. Ursiciul este o aşezare de vreo cincisprezece gospodării, “scăpată” parcă de Dumnezeu pe culmile Munţilor Şureanu. Aici, după lăsarea serii, se trăieşte şi astăzi la lumina lumânării sau a lămpii cu petrol. O soluţie centralizată de alimentare cu energie electrică ar fi fost ineficientă la Ursici, din cauza distanţei mari dintre gospodării. Cătunul rupt de lume, în care oamenii nu se uită la emisiuni de scandal şi beau apa rece din izvor, nu o ţin la frigider, a fost descoperit cu vreo cinci ani în urmă de către membrii organizaţiei “Free Mioriţa”, cărora le-a rămas bine marcat pe “harta” sufletească. Impresionaţi de viaţa simplă a...
Street, Train, Ursici Delivery
14 iunie, Biserica Anglicană, București. După Dacioți până-n Mongolia, particip din nou la Street Delivery. Am stand, cum s-ar zice. De data asta cu Lumină pentru Ursici. Super aglomerat cu organizatoricele, descoperind micul univers Word Press, abia am avut timp să postez câte ceva pe site. Dar m-am descurcat cumva și proiectul e public. Un gând timid de acum câțiva ani, uitat, a ieșit la lumină. Am aranjat standul și aștept să vină întunericul. E cumva greu de explicat și poate de înțeles, dar întregul concept se bazează pe antagonia lumină – întuneric. În timp ce majoritatea sau toate proiectele Street Delivery înfloresc în timpul zilei, Lumină pentru Ursici are o viață scurtă dar intensă odată cu lăsarea întunericului. Îi mulțumesc lui Crăciun pentru ideea și ajutorul dat cu căsuțele și ne apucăm de treabă. Aprindem luminile în căsuțe, aprindem becurile și gata: am făcut lumină în Ursici. Mica noastră...
Lumină pentru Ursici?
Am fost prima oară în Ursici în decembrie 2008 cu prietenii de la mai multe cluburi de off-road. În preajma Crăciunului ne-am adunat din toate colțurile țării cu vreo 20 de mașini pentru a aduce un pic de ajutor oamenilor de aici. Toate mașinile au fost încărcate la maxim cu alimente greu perisabile (zahăr, ulei, făină, mălai etc), ceva conserve, niște jucării dar și îmbrăcăminte și încălțăminte. Ca să ajungi la Ursici, e ca și cum ai urca la cer. Este un sat cocoțat pe la 1.000 de metri înălțime, și la care ajungi pe drumuri grele, prin păduri și pe marginea prăpăstiilor. Drumul pleacă din vale, din Simeria spre Călan, apoi în comuna Boșorod, și continuă spre Luncani. La pod se termină asfaltul și faci dreapta. Urmează un urcuș șerpuit preț de vreo 13 kilometri. Ne-a trebuit cam o oră să ajungem în curtea școlii, unde ne așteptau oamenii....
Oda Mioriţei, varianta Dacioţilor
Misiunea a fost îndeplinită. Cu succes. Ar trebui să mă bucur, și o fac, dar bucuria asta are și un gust amar. Aș fi putut încheia cu un simplu “Mulțumesc”, alături de numele celor care merită. Mi-ați fost alături la bine, mi se pare corect să fim împreună și de partea cealaltă a scutului. Aceste gânduri nu sunt adresate celor care cred că o mașină, mai ales românească = Dacia, este doar un ansamblu de metal cu motor și patru roți. Desigur, alături de aer condiționat, piele, dvd și sistem audio cu cât mai multe boxe. Nu mă adresez nici celor care ne-au dat replici de genul: “doar nu îți faci tu vacanța pe banii mei”. Ar fi nedrept să îi uit mai ales pe cei care nu ne-au răspuns la telefon/mail și nu au avut bunul simț să ne spună “nu pot acum, poate data viitoare”. Voi cei menţionaţi...
Văcuțele elvețiene? Caii americani a la Marlboro? Spasiba, avem aici Republica Altai!
Am rămas puțin în urmă cu peripețiile de pe drum, puțină înțelegere însă E greu să și conducem, să mai meșterim pe la Dacie și să mai găsim și net. Iată totuși ce avem de povestit despre Rusia, ultima frontieră înainte de Mongolia. Dar, mai este ceva de spus și din Kazahstan, mai exact despre orașul Semey sau Semipalatinsk, așa cum era el cunoscut pe vremea URSS. Din păcate, renumele său este legat de poligonul de testări nucleare aflat la aproximativ 100 km vest de oraș. Nu am ajuns la el, întrucât eram contra-cronometru, dar ne-am oprit puțin în oraș. Am văzut clădiri vechi de peste o sută de ani, construite din lemn, ceva blocuri și clădiri comuniste, dar și câteva monumente interesante. Dacă ajungeți prin zonă trebuie neapărat să vedeți parcul cu cele 13 statui ale lui Lenin, precum și monumentul „Stronger than death”, închinat celor care și-au...
