Postări etichetate cu "Miorița"
Văcuțele elvețiene? Caii americani a la Marlboro? Spasiba, avem aici Republica Altai!
Am rămas puțin în urmă cu peripețiile de pe drum, puțină înțelegere însă E greu să și conducem, să mai meșterim pe la Dacie și să mai găsim și net. Iată totuși ce avem de povestit despre Rusia, ultima frontieră înainte de Mongolia. Dar, mai este ceva de spus și din Kazahstan, mai exact despre orașul Semey sau Semipalatinsk, așa cum era el cunoscut pe vremea URSS. Din păcate, renumele său este legat de poligonul de testări nucleare aflat la aproximativ 100 km vest de oraș. Nu am ajuns la el, întrucât eram contra-cronometru, dar ne-am oprit puțin în oraș. Am văzut clădiri vechi de peste o sută de ani, construite din lemn, ceva blocuri și clădiri comuniste, dar și câteva monumente interesante. Dacă ajungeți prin zonă trebuie neapărat să vedeți parcul cu cele 13 statui ale lui Lenin, precum și monumentul „Stronger than death”, închinat celor care și-au...
Khiva, Bukhara, Samarkand
După ce am văzut cu ochii noștri cel mai mare dezastru natural provocat de om, Marea Aral, am coborât spre sudul Uzbekistanului către vestitele oraşe antice de pe Drumul Mătăsii: Khiva/Xiva, Bukhara/Buxoro și Samarkand/Samarqand. Aveam de trecut prin desertul Kyzylkum și pe drumuri nu prea bune, așa cum ne-au zis oamenii din Nukus. Ne așteptam la drumuri proaste, dar nu ne-am imaginat niciodată că am mai putea găsi drumuri la fel de distruse ca în Turkmenistan. Până la Khiva, cetate datând din secolul al VIII-lea și care a cunoscut maxima înflorire în secolele X-XIV, am ajuns relativ bine, mergând de-a lungul râului Amur Darya. Am ajuns în oraș când deja era noapte și, ca de obicei, Miorița noastră făcea ca mai toţi bărbații să întoarcă capul după ea și chiar să ne claxoneze și să ne invite la taclale: de unde suntem, unde mergem și tot așa. Întrebând unde e...
La poarta Iadului, la Derweze
Drumul de la Aşgabat până la graniţa cu Uzbekistanul trece prin deşertul Karakum. Am făcut drumul ăsta în două zile, cu o noapte de stat la Derweze: o gaură de 100 de metri diametru cu o adâncime de 20 de metri numită poarta Iadului, în locul localităţii dispărute Darvaza. Nu este un crater natural, ci rezultatul unor prospectări sovietice nereuşite la începutul anilor 70. Punga de gaz arde din 1971 şi a fost aprinsă de nişte geologi sovietici cu scopul de a consuma gazul într-o săptămână. Incendiul durează de atunci. La crater se poate ajunge numai cu maşini 4×4, aşa că ne-am înţeles cu un cioban care era dotat cu o astfel de maşină, am lăsat Mioriţa la el la stână, lângă iurta în care stă cu soţia şi cei doi băieţi, şi ne-a dus până la poarta Iadului. Acolo am avut parte de un spectacol magnific, am stat câteva...
Ne-am reparat portbagajul cu 20 de lari, un calendar deocheat şi conserve de pate
Ieri dimineață ne-am trezit destul de greu în Batumi, din cauză că oboseala începe să se acumuleze. Am băut un Nescafe 3 în 1 Strong și ne-am apucat de lucru la portbagaj. Avem greutate foarte mare pe el, poate prea mare, iar după 5.600 de kilometri streașina laterală a început să se deformeze acolo unde am fixat cei patru tălpici. Nu e o problemă aşa gravă, doar că ușa de la șofer deja se deschide mai greu. Avem nevoie de o oră și de sculele din dotare ca să descărcăm bagajele și să repunem portbagajul la locul lui. Sistemul actual a rezistat până acum, dar urmează drumuri lungi cu multe gropi și hârtoape și ne e teamă că dacă nu realocăm cumva greutatea bagajelor va trebui să sudăm portbagajul sau rămânem fără el. După încă o zi de mers, de la Batumi până la Tbilisi, la recomandarea lui Irakli, soţul...
Turcii ospitalieri şi ţara lor lungă cât lumea
Am plecat pe la prânz de la hostelul din Istanbul în care am dormit câteva ore. Străzile erau pline de oameni care se plimbau, cărau câte ceva sau discutau cu vecinii la un ceai.Turcii sunt ospitalieri, dornici de conversație, dar și curioși. Ne întreabă în turcă cine suntem, unde mergem și privesc admirativ Dacia noastră. Noi le răspundem în română, le arătăm harta expediției, moment în care se uită neîncrezători la noi Pe drum Mioriţa a fost claxonată de autoturisme, de camioane, de motorete sau de taxiuri. Cea mai emoționantă a fost întâlnirea cu doi turci care conduceau în paralel cu noi. Ei ne zâmbeau, râdeau și vorbeau cu noi în limba lor, iar noi le răspundeam în română. Le-am dat un autocolant al expediției și am făcut poze. Înainte ca drumurile noastre să se despartă, ne-au arătat ecranul telefonului pe care scria mare: “au avut un drum frumos”… Autostrada...
Pit stop la La Hală. Next stop, Istanbul.
Am ajuns ieri noapte târziu înapoi în București, după un drum lung de la Arad, prin această țară atât de mare că o străbați cu mașina în mai bine de juma de zi. Am parcat direct la La Hala, service-ul prietenului Seba, locul în care ne-am petrecut mai mult timp decât acasă în ultimele săptămâni. După 2.000 de km prin Europa eram convinși că trebuie să schimbăm arcurile spate, poate chiar și amortizoarele, din cauză că Mioriței noastre îi atârnă fundul de se freacă roțile din spate la fiecare dâmb puțin mai ridicat. Soluțiile pentru arcuri erau dintre cele mai fantastice: să punem arcuri de offroad; să punem mingi de tenis între arcuri, pentru a le întări (posibilitate eliminată prima, din motive tehnice, deși ni s-a părut tare haioasă); să punem arcuri mai înalte. După ce băieții de la La Hală s-au uitat în măruntaiele Daciei au decis să nu schimbe...
Patru ţări în 12 ore şi prima pană, în România
UPDATE Ieri noapte târziu, după ce am răsuflat ușurați și am scris postarea de mai jos, am făcut prima pană. Imediat după vama Nădlac. Şi se mai întreba lumea de ce umblăm cu patru roţi pe portbagaj… Pentru că avem nevoie! Am plecat de la castelul Klenova, în Sud-Vestul Cehiei, la graniţa cu Germania, ieri, pe la 9.30 dimineaţa. Ăsta a fost startul nostru oficial. Fiecare maşină a luat startul când s-a trezit echipajul. În raliul umanitar Mongol Rally nu contează nici cine pleacă primul, nici cine ajunge primul, nici cine fură la traseu. Fiecare îşi alege când să ia startul, când să plece la drum şi, mai ales, pe unde. Pentru că eram aproape de Germania şi pentru că autostrada cehă ne-a cam zdruncinat din cauză că este făcută mare parte din plăci, am decis să mergem prin Germania, Austria, Ungaria, până în România. Am făcut peste 1.000 de...
Parfumaţi cu benzină şi cu rezervorul suplimentar pe repaus
Miercuri seară, în loc să-şi facă bagajele, dacioţii m-au dus la petrecere, de Ziua Naţională a Mongoliei. Aveam aşa un chef de drum, de aventură şi, când colo, m-am trezit la o sindrofie. În noaptea dinainte de plecare am visat raliuri, prima zi, drum întins, serpentine, grohotiş… eh, vise de maşină. Dimineaţă eram gata, gata, zâmbeam până la urechi (vorba aia, nu degeaba mi se spune “Zâmbetul lui Iliescu”), aveam rezervoarele pline, roţile de rezervă prinse pe portbagaj. La ora 9.00 ar fi trebuit să bage cheia în contact, să apese pe pedala de acceleraţie, pe ambreiaj şi vrrrrrummmm. Dar au venit fanii, prietenii, televiziunea, ne-am filmat, ne-am fotografiat, ne-am pupat, de n-am mai plecat. Pe la ora 13.00 abia intram pe autostrada Bucureşti-Piteşti, băieţii erau deja fierţi, deşi îmi deschiseseră geamurile la maximum. Dar ştiţi voi cum e cu geamurile la Dacie, maximum e doar până la jumătate în...
Mioriţa has left the country
Peste mai puţin de două ore, la 9.00, plecăm din faţa Casei Presei din Bucureşti către Mongolia. Molo, Iulian, Nicu, Mioriţa, ursul, Copilu’, un motan mov… şi cine ştie cine se va mai alipi pe drum. La început eram doar noi, cei trei dacioţi, şi maşina. Acum parcă suntem muzicanţii din Bremen. Din Bucureşti mai facem popas azi în Piteşti, Craiova, Drobeta, Gărâna (la festivalul de jazz). La Gărâna stăm până sâmbătă, când plecăm spre Praga. Pe 17 iulie, dis de dimineaţă, luăm startul oficial în raliul umanitar Mongol Rally. Traseul nostru ne va aduce prin Bucureşti, dar numai cât să ne luăm restul bagajelor şi să fugim repede tot spre est până când vedem numai iurte în faţa ochilor. Mioriţa e gata de marea aventură, are un portbagaj marca La Hala (băieţi, vă mulţumim), un rezervor suplimentar, circuit electric schimbat, plasă pentru protecţia parbrizului şi, ca orice Dacie care...
Prima mea Dacie
Am prins și m-am deprins cu Dacia încă de când eram copil, de la începutul anilor ‘80. Deşi eram mic nu pot uita singura mașina care circula pe șoselele patriei noastre socialiste. Daciile erau teoretic identice, dar nu găseai două la fel. Chiar dacă erau cumpărate în același timp, cu banii depuși la CEC, aveau aceeași culoare şi numere de înmatriculare consecutive, era ceva diferit la ele. Luftul de la ușa față nu era la fel cu cel de la mașina vecinului de bloc. Chederul de la portbagaj era mai scurt sau mai lung. Şi multe altele. Mai erau Daciile galbene tip taxi, cu pătrățele negre și telefon 953 vopsit direct pe tablă. Într-o seară de toamnă, în 1985, mă întorceam din Vama Veche, pe vremea când din 2 Mai ți se cerea buletinul ca să treci mai departe către una din puținele gazde. La Gara de Nord era plin...
Ce am făcut trei zile la Street Delivery
Vineri dimineaţă, când am ajuns pe strada Arthur Verona, chiar lângă Biserica Anglicană, erau parcate dubiţe, dar şi maşini mai mici din care se descărcau corturi, bănci de lemn, scaune, iarbă, nişte role de fân, cutii şi câte şi mai câte. Am golit şi noi Mioriţa şi altă maşină pe care am folosit-o la transport şi ne-am apucat să instalăm standul Dacioților. După ce s-a terminat cu amenajarea, strada a fost eliberată de maşini şi redată pietonilor, aşa cum şi-au propus de acum şapte ani cei de la Cărtureşti, care fac Street Delivery. Mioriţa, însă, a rămas lângă standul nostru timp de trei zile, iar pentru asta vrem să le mulţumim organizatorilor, că ne-au primit pe noi, pe Dacioţi, cu tot cu maşină, într-un week-end în care se militează pentru transformarea străzii Arthur Verona în stradă pietonală. Şi pentru că în maşină, la volan, stătea ursul de pluş (pe care...
Tricouri noi, tombolă şi jocuri ca-n copilărie. La Street Delivery.
De mâine dimineaţă ne mutăm cu căţel şi purcel la Street Delivery, pe strada Arthur Verona din centrul Bucureştiului. Standul nostru va fi fix lângă Biserica Anglicană. Vom fi acolo cu Mioriţa (care va sta parcată, fără să scoată niciun sunet de motor, deoarece este week-endul în care strada se eliberează de maşini şi se redă pietonilor), cu jocuri de jucat, poveşti de povestit şi multe, multe surprize. Tot de mâine, la Street Delivery, vom avea o tombolă, care se va desfăşura în fiecare zi. Pentru că mai avem nevoie de carburant, de banii pe care trebuie să îi donăm pentru copiii din Mongolia şi pentru cei din România, dar şi de şpaga de la graniţă şi de multe altele, vom avea de vânzare tricouri cu Mioriţa şi Dacioţii, sacoşe din pânză, dar şi alte obiecte promoţionale. Oricine cumpără de la noi ne ajută să mergem mai departe, cât mai...
