Peste mai puţin de două ore, la 9.00, plecăm din faţa Casei Presei din Bucureşti către Mongolia. Molo, Iulian, Nicu, Mioriţa, ursul, Copilu’, un motan mov… şi cine ştie cine se va mai alipi pe drum. La început eram doar noi, cei trei dacioţi, şi maşina. Acum parcă suntem muzicanţii din Bremen.
Din Bucureşti mai facem popas azi în Piteşti, Craiova, Drobeta, Gărâna (la festivalul de jazz). La Gărâna stăm până sâmbătă, când plecăm spre Praga. Pe 17 iulie, dis de dimineaţă, luăm startul oficial în raliul umanitar Mongol Rally. Traseul nostru ne va aduce prin Bucureşti, dar numai cât să ne luăm restul bagajelor şi să fugim repede tot spre est până când vedem numai iurte în faţa ochilor.
Mioriţa e gata de marea aventură, are un portbagaj marca La Hala (băieţi, vă mulţumim), un rezervor suplimentar, circuit electric schimbat, plasă pentru protecţia parbrizului şi, ca orice Dacie care se respectă, o cutie mare de scule de tot felul pentru meşterit în caz de urgenţă.
La drum, deci!
10 comentarii
Nicky spune:
Iul 12, 2012
Bafta si drum bun!
Ce naiba faceti cu atatea roti dupa voi? De ce nu ati distribuit greutatea si pe capota din spate? Pe capota motorului ce aveti pus?
cotos spune:
Iul 12, 2012
Drum bun..Si cat mai multe detalii pe aici..Va urmarim parcursul..:)
Bruzli spune:
Iul 12, 2012
Sa nu-i dati prea tare la harca asta prin munti ca decoleaza.
ani[I]aL_2008 spune:
Iul 12, 2012
Drum bun sa aveti! O foarte frumnoasa( si indrazneata) initiativa!
Pacat ca cei de la DACIA-RENAULT n-au “mirosit” reclama pe care ar putea sa si-o faca sprijinindu-va. Altadat’!
Sa tineti blog-ul updatat la zi! ROMANIA e alaturi de voi!
Adrian spune:
Iul 12, 2012
Vă ținem pumnii.
Darius spune:
Iul 12, 2012
Ce-s tevile alea de pe capota si la ce ajuta?
Dorin spune:
Iul 12, 2012
PLasa protectie parbriz, se inalta la nevoie cred
Ana spune:
Iul 12, 2012
Drum bun, baieti! Va tinem pumnii toti 3, mai ales pashcutza mica:)
Dorin spune:
Iul 12, 2012
Masina ramane la destinatie, cred. NU aveti penalizare pentru masini >1000 cm3?
andee spune:
Iul 13, 2012
craniul de berbec cu tricolorul in gura este sick!